Quantcast
Channel: Litere – ALL Cafe
Viewing all articles
Browse latest Browse all 34

7 motive pentru care trebuie sa îi recomanzi copilului tău PISICILE RĂZBOINICE

$
0
0

Indiferent dacă a moștenit sau nu pasiunea ta pentru lectură, dacă ai un copil cu vârsta cuprinsă între 8 și 13 ani, nu numai că îl vei convinge să petreacă mai puțin timp în compania tabletei sau a televizorului, dar îi vei face o mare bucurie introducându-l în fascinanta lume a pisicilor războinice.

1. În spatele acestor romane se află editori și autori de renume

La începutul anilor 2000, Vicky Holmes a fost contactată de reprezentanții prestigioasei edituri Harper Collins, cu propunerea de a scrie un roman pentru copii despre pisicile care trăiesc în sălbaticie. Le-a răspuns cu scepticism, convinsă că o poveste pe această temă își va atinge rapid limitele, însă așteptările ei au fost infirmate în scurt timp.

Lui Vicky i s-au alăturat apoi Kate Cary, Cherith Baldry, Tui Sutherland, Gilian Phillip și Inbali Iserles: așa a luat naștere pseudonimul literar Erin Hunter care urma să țină cu sufletul la gură milioane de cititori din întreaga lume. Așadar, Erin Hunter nu este numele unui singur autor, ci reunește sub aceeași umbrelă șase scriitori incredibil de talentați.

2. Temele și sursele de inspirație sunt relevante din punct de vedere cultural

Romanele din seria Pisicile războinice sunt inspirate de operele lui J. R. R. Tolkien, J. K. Rowling și William Shakespeare, aducând în actualitate și prezentând pe înțelesul copiilor temele esențiale ale condiției umane. Războiul, politica și subiectele religioase se împletesc cu prietenia și iubirea și câștigă mai multă substanță datorită modului complex în care sunt construite personajele, la limita dintre bine și rău. Copiii își pot însuși astfel, prin intermediul ficțiunii, cele mai importante lecții de viață, dezvoltându-și o viziune cuprinzătoare asupra lumii în care trăim.

3. Romanele se bucură de popularitate în întreaga lume

De la proiectul inițial al unui singur roman, au rezultat în cele din urmă șase sub-serii a câte șase volume fiecare. Pisicile războinice s-au vândut în mai mult de 14 milioane de volume în peste 20 de țări și au apărut pe lista New York Times a celor mai vândute titluri.

4. Copiii pot empatiza ușor cu modelul social prezentat

De generații întregi, patru clanuri de pisici sălbatice conviețuiesc în pădure, departe de oameni: Clanul Tunetului, Clanul Râului, Clanul Vântului și Clanul Umbrelor. Sunt ghidate de un cod al onoarei și se antrenează ca războinici pentru a-și proteja clanurile. Apelează la remediile naturiste pentru a se vindeca de boli. Mai mult decât atât, respectă legile statornicite de strămoșii războinici și comunică permanent cu spiritele acestora, reunite în Clanul Stelelor.

5. Pisicile războinice sunt cele mai bune ambasadoare ale iubirii pentru animale

Aceste volume se vor dovedi un izvor nesecat de creativitate „pentru toți cei care se întreabă ce visuri de grandoare nutrește motănelul de pe preșul de la ușă.“ (Publishers Weekly). Tipologiei Motanului Încălțat pe care o cunoaștem din poveștile copilăriei îi iau loc o serie de personalități complexe, prezentate cu sensibilitate, realism, dar și cu mult umor. Copiii vor fi fascinați să descopere cum arată viața din perspectiva unei pisici: „Personajele sunt înzestrate cu tabieturi și comportamente feline autentice.” (VOYA).

6. Descrierile literare nu vor mai părea niciodată plictisitoare

„Sclipirea razelor de lună se oglindea în bălțile formate pe podeaua peșterii. În lumina aceea stranie se contura o pădure de pietre ascuțite, unele ridicându-se de la pământ și altele coborând din tavanul peșterii. Câteva dintre ele se întâlneau la mijloc, formând copaci subțiri, din piatră albă strălucitoare. Printre pietrele lunguiețe sufla un vânt puternic ce răvășea blana pisicilor. Din spatele uneia dintre pietrele ascuțite a ieșit o pisică. Era un motan cu trupul lung, cu picioare subțiri, musculoase, iar blana îi era cu totul acoperită de noroi; acesta se uscase, formând un soi de țepi, așa încât motanul părea sculptat în piatră.”

7. Personajele reprezintă adevărate modele de succes

La început, Roșcovanul era un simplu pisoi de casă. Treptat, s-a trezit în el pofta de aventură și a ajuns în pădure. În ciuda prejudecăților legate de pisicile domestice, a fost acceptat ca ucenic în Clanul Tunetului și a primit numele Labă de Foc. Au urmat apoi titulatura de războinic și numele Inimă de Foc. Mai departe, curajul l-a adus până la poziția de secund în clan, iar în cele din urmă, cel care fusese cândva un pisoi domestic va ajunge chiar liderul clanului, sub numele de Stea de Foc.

Cartea a IX-a, intitulată Noua Profeție. Zori de Zi, tocmai a sosit de la tipar, oferindu-le micuților cititori cea mai frumoasă surpriză la început de an. Sub-seria Noua Profeție continuă acțiunea din prima serie Pisicile Războinice, prezentând destinul celei mai tinere generații de războinici. În acest punct al poveștii, apariția și intervențiile devastatoare ale oamenilor în pădure, pe tărâmul stăpânit altădată numai de pisicile sălbatice, vor schimba definitiv cursul aventurii. Lectură plăcută!

Seria PISICILE RĂZBOINICE pe all.ro


Viewing all articles
Browse latest Browse all 34

Latest Images

Trending Articles